Toate planurile

Fundamente

Șapte zile cu primii pași pentru cei nou veniți la credință: harul, rugăciunea, Cuvântul lui Dumnezeu și viața alături de poporul lui Dumnezeu.

  1. Ziua 1

    Iubit de Dumnezeu

    Citirea de azi

    Reflecție

    Există un verset atât de cunoscut, încât a fost tipărit pe autocolante și ridicat pe pancarte la evenimente sportive, dar obișnuința are darul de a toci tăișul unei lame care a fost făcută dintotdeauna să pătrundă până la inimă. Deschide Biblia la Ioan 3:16 și citește-l rar, ca și cum l-ai citi pentru prima oară, pentru că, deși l-ai auzit de o mie de ori, ceea ce spune el despre tine merită auzit din nou. Cuvântul „atât” din „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” nu este doar o accentuare care înseamnă „foarte mult”, deși și aceasta este adevărat. În limba originală el are sensul de „în felul acesta”: Dumnezeu a iubit în chipul acesta anume, costisitor și de netăgăduit: a dat. În vocabularul lui Dumnezeu, dragostea nu este niciodată o abstracțiune. Este întotdeauna o faptă. El nu a trimis un mesaj sau o mișcare, ci pe Fiul Său. Iar versetul următor, Ioan 3:17, este la fel de uimitor: „Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” Fiul nu a venit să rostească o sentință de vinovăție, pe aceea o meritasem deja, ci să o ia asupra Lui. Romani 5:8 merge și mai adânc: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Cuvântul „arată” înseamnă a face dovada, a dovedi dincolo de orice îndoială. Dumnezeu nu a așteptat să ne curățim singuri. Ne-a iubit în clipa cea mai rea, cea mai zdrobită, cea mai departe de El. Aceasta este dragostea care te-a găsit. Credinciosule nou, lasă acest adevăr să se așeze adânc în tine: nu ți-ai câștigat locul în inima lui Dumnezeu și nu poți cădea afară din ea. Dragostea Lui este linia de start, nu linia de sosire. Iar tu, care umbli cu Dumnezeu de ani de zile, rămâi aici o clipă mai mult: când ai mai lăsat acest adevăr să fie cu adevărat nou pentru tine? Dumnezeul care a aruncat galaxiile la locul lor s-a uitat la tine, în păcatul tău, și a spus: „Meriți.” Să-ți fie de ajuns pentru azi.

    Vezi ziuaAudio disponibil
  2. Ziua 2

    Mântuit prin har

    Citirea de azi

    Reflecție

    Înainte de a le spune efesenilor ce au devenit, Pavel le spune ce au fost. Nu îndulcește lucrurile: „morți în greșelile și în păcatele voastre” (Efeseni 2:1). Mort nu înseamnă bolnav, nici zbătându-se, nici având nevoie de un mic ajutor. Mort înseamnă că nu era în noi nimic în stare să se întindă spre Dumnezeu. Nu este pesimism, ci diagnosticul sincer care face remediul atât de uimitor. Apoi vine unul dintre cele mai importante momente de cotitură din toată Scriptura. După ce ne descrie starea în versetele 1-3, Pavel scrie în versetul 4: „Dar Dumnezeu”. Două cuvinte care schimbă totul. „Dar Dumnezeu, bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos.” Expresia „ne-a adus la viață” înseamnă a face viu. Dumnezeu S-a coborât în mormântul stării noastre și a suflat viață în ceea ce era fără viață. Nu ne-a renovat, ci ne-a înviat. Apoi Pavel ajunge la versetul-pivot al întregului pasaj, cel pe care creștinii l-au prețuit două mii de ani: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi: este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Harul este favoarea lui Dumnezeu, necâștigată și nemeritată, bunătatea Lui revărsându-se spre cei care nu au niciun drept asupra ei. Credința este doar mâna deschisă care primește ceea ce harul întinde. Darul nu poate fi cumpărat, negociat sau câștigat prin efort religios. Poate fi doar primit. Totuși, Pavel nu se oprește aici. Versetul 10 ne amintește că, deși nu suntem mântuiți prin fapte bune, suntem cu siguranță mântuiți pentru ele: „noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune”. Cuvântul „lucrare” este în greacă poiema, de la care vine cuvântul nostru „poem”. Tu ești poemul lui Dumnezeu, capodopera Lui aflată în lucru. Mântuirea nu este sfârșitul poveștii, ci prima propoziție din povestea pe care El o scrie de la bun început.

    Vezi ziuaAudio disponibil
  3. Ziua 3

    O făptură nouă

    Citirea de azi

    Reflecție

    Pavel scrie dintr-o celulă de închisoare, sub pază romană, către biserica din cetatea Corint, și din acel loc neașteptat face una dintre cele mai îndrăznețe declarații din toată Scriptura creștină: „Prin urmare, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Cuvântul tradus prin „făptură” este același folosit în traducerea greacă a Genezei pentru creația de la început. Pavel nu vorbește despre autoperfecționare. Vorbește despre o nouă geneză. Pentru un credincios de-abia convertit, acest lucru este în același timp entuziasmant și, să fim sinceri, uneori derutant. Poate că ți-ai pus credința în Hristos și totuși simți încă atracția vechilor obiceiuri, a vechilor tipare, a vechilor moduri de a gândi. Înseamnă asta că versetul nu este adevărat pentru tine? Deloc. Declarația „cele vechi s-au dus” este o afirmație despre poziția ta înaintea lui Dumnezeu: identitatea ta a fost schimbată fundamental și definitiv. Procesul prin care viața ta de zi cu zi ajunge să se potrivească acestei noi identități se numește sfințire, iar el durează o viață întreagă. Sămânța semănată este reală chiar înainte ca pomul să fie pe deplin crescut. Versetul 21 este motorul teologic din spatele versetului 17: „Pe Acela care n-a cunoscut păcatul, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca în El noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu.” Aceasta este ceea ce învățații numesc marele schimb. Isus, care nu păcătuise niciodată, a fost tratat ca și cum ar fi săvârșit fiecare păcat care a fost vreodată săvârșit: al tău, al meu, al lumii. Iar noi, care nu trăisem nicio zi neprihănită, suntem tratați ca și cum am fi trăit viața Lui desăvârșită. Aceasta nu este o neprihănire închipuită, ci un transfer real, o realitate legală și duhovnicească pe care o recunoaște cerul însuși. Pentru credinciosul încercat, gândește-te la aceasta: noutatea descrisă de Pavel nu este un eveniment unic, care se pierde în oglinda retrovizoare. Timpurile verbelor din greacă sugerează o realitate continuă, de prezent. Ești mereu nou în Hristos. În fiecare dimineață când te trezești, te trezești ca o făptură nouă. Lasă acest adevăr să fie primul lucru pe care îl iei cu tine în ziua ta.

    Vezi ziuaAudio disponibil
  4. Ziua 4

    Vorbind cu Dumnezeu

    Citirea de azi

    Reflecție

    Când ucenicii L-au privit pe Isus rugându-se, ceva din profunzimea și intimitatea la care au fost martori i-a făcut să tânjească și ei după aceasta. Nu L-au rugat să-i învețe teologie sau minuni, ci să-i învețe să se roage. Rugăciunea pe care le-a dat-o în Matei 6:9-13, pe care o numim Tatăl nostru, nu a fost niciodată menită să fie doar recitată. Este o hartă a sufletului înaintea lui Dumnezeu, un model care ne arată forma pe care o poate lua o conversație sinceră și plină de încredere cu Tatăl nostru. Observă cum începe rugăciunea: nu cu nevoile noastre, ci cu Numele lui Dumnezeu. „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău.” Înainte de a ne aduce cererile, ne orientăm. Ne amintim cui ne adresăm: nu unui automat, nu unei forțe îndepărtate, ci unui Tată. Cuvântul pe care l-a folosit Isus pentru Tată a fost cuvântul aramaic „Abba”, un cuvânt de duioasă familiaritate, ca atunci când un copil spune „tati”. Ți s-a dat privilegiul extraordinar de a te adresa Creatorului universului cu acest cuvânt. Nu trece repede peste el. Filipeni 4:6 duce lucrul acesta și mai departe, în țesătura vieții de zi cu zi: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în toate lucrurile cereți-vă să fie arătate lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.” Expresia „nu vă îngrijorați de nimic” înseamnă să nu fii măcinat de griji pentru nimic, nu pentru că problemele noastre ar fi mici, ci pentru că Tatăl nostru este mare. Rețeta lui Pavel pentru neliniște nu este gândirea pozitivă, ci rugăciunea. Mai exact, rugăciunea îmbibată de mulțumire, care ne ține ancorați în ceea ce a făcut deja Dumnezeu, chiar când îi aducem ceea ce nu vedem încă rezolvat. Iar făgăduința din versetul 7 este una dintre cele mai frumoase din Scriptură: „Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” Cuvântul „a păzi” este un termen militar: înseamnă a pune strajă, a sta de veghe. Pacea lui Dumnezeu nu este doar o simțire, ci o santinelă așezată la ușa inimii tale. Nu o fabrici tu. O primești, prin rugăciune, prin mulțumire, prin simplul fapt că vii la Tatăl și te încrezi în El cu ceea ce nu poți duce singur.

    Vezi ziuaAudio disponibil
  5. Ziua 5

    O candelă pentru picioarele mele

    Citirea de azi

    Reflecție

    Imaginează-ți un călător care merge pe un drum întunecat: fără felinare, fără lună, doar cercul îngust de lumină aruncat la câțiva pași înainte de torța din mâna lui. Aceasta este imaginea la care apelează psalmistul când scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105). El nu descrie un reflector care luminează dintr-o dată tot orizontul. Descrie lumina strict necesară pentru pasul următor. Exact așa lucrează Cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră. Când i-a scris tânărului său prieten Timotei, Pavel i-a amintit că Scripturile pe care le cunoștea din copilărie nu erau doar o veche tradiție de familie, ci erau vii și puternice. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, a scris Pavel, adică Dumnezeu a suflat-o afară din El, așa cum un om suflă căldură peste mâinile degerate. Fiecare cuvânt poartă suflarea Lui. Iar această suflare, spune Pavel, este de folos ca să ne învețe ce este adevărat, să ne îndrepte când ne abatem și să ne crească în a trăi drept. Biblia nu este un regulament prin care câștigi bunăvoința lui Dumnezeu: ai deja bunăvoința Lui prin har. Este mai degrabă ca o scrisoare de la un Tată care te iubește și vrea să-L cunoști, să te cunoști pe tine însuți și să-ți găsești drumul într-o lume care poate fi foarte întunecată. Pentru cel care abia a crezut, aceasta este o veste eliberatoare. Nu ai nevoie de o diplomă în teologie ca să tragi folos din Scriptură. Ai nevoie doar s-o deschizi și s-o citești, încrezându-te că același Dumnezeu care a insuflat-o este cu tine în timp ce o primești. Pentru cel care a citit aceste cuvinte de o sută de ori, gândește-te la aceasta: candela din imaginea psalmistului era ținută aproape de picioare, nu ridicată sus. Este o imagine a smereniei: a cuiva care a învățat că nu poate vedea departe și s-a împăcat cu lucrul acesta. Se încrede în Cel care ține ziua de mâine în mâna Lui. Astăzi, oriunde ai fi pe acest drum, Cuvântul este lumina ta. Nu vei primi răspuns la toate întrebările deodată. Dar pasul următor va fi luminat. Și este de ajuns ca să mergi mai departe.

    Vezi ziuaAudio disponibil
  6. Ziua 6

    Nu am fost făcuți să umblăm singuri

    Citirea de azi

    Reflecție

    Mulți oameni intră pentru prima dată într-o biserică purtând o durere tăcută: teama că credința ar trebui să fie ceva privat, solitar, și că nevoia de ceilalți ar fi cumva o slăbiciune. Biblia răspunde direct acestei temeri, aproape pe fiecare pagină. Viața creștină nu a fost niciodată gândită ca un drum parcurs singur. Autorul epistolei către Evrei, vorbind unor credincioși care începeau să se îndepărteze de adunare, îi îndeamnă să nu părăsească „adunarea noastră” (Evrei 10:25). Imaginea din spatele cuvântului „adunare” este a unor lucruri strânse într-un singur loc, așa cum bucățile risipite sunt aduse laolaltă ca să alcătuiască un întreg. Când credincioșii se adună, se întâmplă ceva ce nu se poate întâmpla în izolare. Ne îndemnăm unii pe alții, iar aici cuvântul înseamnă a stârni, a aprinde, „la dragoste și la fapte bune”. Comunitatea credinței este menită să fie locul în care focul din tine este hrănit de focul din ceilalți. Primii credincioși au înțeles lucrul acesta din instinct. Faptele Apostolilor 2 ne arată o comunitate aproape uimitoare prin unitatea ei. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciune. Își împărțeau ce aveau. Mâncau împreună cu bucurie. Și zi de zi, Domnul adăuga la numărul lor. Viața lor împreună era ea însăși o mărturie: cei de afară priveau înăuntru și vedeau ceva ce nu puteau explica și nu puteau înfrunta. Pentru cineva care abia începe să-L urmeze pe Isus, găsirea unei comunități de credincioși nu este un lucru în plus, opțional, ci face parte din temelie. Vei avea nevoie de oameni care se vor ruga cu tine când nu găsești cuvinte, care îți vor aminti adevărul când sentimentele te mint, care vor sta lângă tine în vremurile grele. Și vei descoperi, poate spre surprinderea ta, că ai ceva de oferit și tu în schimb. Credinciosul încercat care citește acestea s-ar putea întreba sincer: sunt cu adevărat prezent în comunitatea mea sau doar o frecventez? Este o diferență, iar biserica de la început o cunoștea bine.

    Vezi ziuaAudio disponibil
  7. Ziua 7

    Umblând zi de zi

    Citirea de azi

    Reflecție

    Ai ajuns la capătul a șapte zile și totuși, în sensul cel mai adevărat, te afli la un început. Viața creștină nu este o destinație la care ajungi, ci un drum parcurs zi de zi, în pas cu un Dumnezeu viu. Pavel spune acest lucru frumos: „Dacă trăim prin Duhul, să umblăm și prin Duhul” (Galateni 5:25). Cuvântul pe care îl folosește aici pentru „a umbla” nu este cuvântul grecesc obișnuit pentru mers. El înseamnă a merge în rând, a păstra pasul, așa cum merg soldații în formație. Imaginea este a cuiva care rămâne în mod hotărât aproape de Cel care îl conduce. Roada pe care o descrie Pavel în versetele dinainte (dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor) nu este ceva ce fabrici prin puterea voinței. Ea crește firesc atunci când o viață este înrădăcinată în Duhul lui Dumnezeu. Un credincios nou citește uneori această listă și se simte copleșit, ca și cum ar trebui să le obțină pe toate deodată. Dar roada nu apare peste noapte. Ea crește la vremea ei, în liniște, pe măsură ce rădăcina coboară mai adânc. Partea ta este să rămâi legat de Viță. Roada este lucrarea Lui în tine. Apoi Isus vorbește, nu ca o amintire, ci ca Domnul înviat, care stă în fața ucenicilor Săi cu toată puterea în cer și pe pământ, și îi trimite. Nu atunci când sunt pe deplin pregătiți. Nu atunci când au toate răspunsurile. Îi trimite așa cum sunt, într-o lume care are nevoie de ceea ce numai El poate da, și pecetluiește însărcinarea cu cea mai liniștitoare făgăduință din toată Scriptura: „și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Întotdeauna. Nu doar când te simți tare. Nu doar când ai viața pusă la punct. Întotdeauna. Așa umbli zi de zi: nu pentru că ai înțeles totul, ci pentru că te încrezi că Cel care te-a chemat este cu tine la fiecare pas. În această săptămână au fost puse temeliile: harul, rugăciunea, Cuvântul, comunitatea poporului lui Dumnezeu. Acum umblă pe ele. Umblă încet, dacă trebuie. Umblă prin lacrimi, dacă trebuie. Dar umblă, și să știi că nu mergi niciodată singur.

    Vezi ziuaAudio disponibil