Vechiul TestamentCORNILESCU

Judecători 17

1Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.

2El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint care ţi s-au luat şi pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Şi mamă-sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”

3El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint, şi mamă-sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat, şi astfel ţi-l voi da înapoi”.

4El a dat argintul înapoi mamei sale. Mamă-sa a luat două sute de sicli de argint şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.

5Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.

6În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.

7Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit şi locuia pentru o vreme acolo.

8Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmându-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica.

9Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt levit din Betleemul lui Iuda şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.”

10Mica i-a zis: „Rămâi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie şi mijloace de trai”.

11Şi levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui.

12Mica a sfinţit pe levit, şi tânărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuit în casa lui.

13Şi Mica a zis: „Acum ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.”